Home » Știință » Câte mutații și variante de coronavirus au apărut până acum – tot ce trebuie să știi

Câte mutații și variante de coronavirus au apărut până acum – tot ce trebuie să știi

Câte mutații și variante de coronavirus au apărut până acum – tot ce trebuie să știi
Sursa foto: Unsplash
Publicat: 17.02.2021

Fiecare coronavirus conține aproape 30.000 de „litere” de ARN (acid ribonucleic). Informația genetică permite virusului să infecteze celulele și să le atace astfel încât acestea să înceapă să producă noi virusuri.

Pe măsură ce aceste celule infectate produc noi coronavirusuri, mai apar și mici erori de copiere care se numesc mutații. Oamenii de știință pot monitoriza mutațiile pe măsură ce acestea trec printr-o „descendență”, care este ramura unui arbore genealogic viral.

Un grup de coronavirusuri care împărtășesc același set moștenit de mutații este numit o variantă. Dacă suficient de multe mutații se acumulează într-o „descendență”, virusurile ar putea dezvolta diferențe clar privind modul în care funcționează. Acele „descendențe” sunt cunoscute drept tulpini. COVID-19 este cauzat de o tulpină a coronavirusului cunoscută drept SARS-CoV-2.

De-a lungul pandemiei, au apărut mai multe variante ale SARS-CoV-2. Unele dintre acestea stârnesc îngrijorare în rândul oamenilor de știință, aceștia temându-se că ar putea prelungi pandemia sau reduce eficiența vaccinurilor.

Care sunt variantele îngrijorătoare ale coronavirusului

Acestea sunt coronavirusurile care par să fie mai contagioase decât alte coronavirusuri aflate în circulație.

Descendența B.1.1.7

Acest grup de coronavirusuri a evoluat în Marea Britanie, acolo unde a fost numit Varianta 202012/01, 20I/501Y.V1 sau pur și simplu B.1.1.7.

Coronavirusurile din această ramură sunt considerate a fi între 30 și 50% mai contagioase decât alte variante aflate momentan în circulație. De asemenea, coronavirusurile din descendența B.1.1.7 par să fie mai mortale, potrivit studiilor desfășurate în Marea Britanie.

După descoperirea sa în luna decembrie 2020, B.1.1.7 a apărut rapid și în alte țări, printre care și România. Numărul cazurilor cu acest grup de coronavirusuri se dublează în Statele Unite ale Americii la fiecare 10 zile. Dovezi preliminare sugerează că B.1.1.7 este cu 35% mai mortală decât alte variante. Însă, testele sugerează că vaccinurile încă mai pot funcționa împotriva sa.

B.1.1.7 par să fie mai contagioasă mulțumită mutațiilor din proteina Spike, prin intermediul căreia coronavirusul se atașează de celule.

Mutații cheie ale B.1.1.7

Mutațiile proteinei Spike includ:

  • N501Y, care ajută virusul să se atașeze mai bine de celule umane. Însă, mutația nu va ajuta virusul să scape de vaccinurile actuale;
  • P681H, care ar putea ajuta celule infectate să creeze noi proteine Spike într-un mod mai eficient;
  • H69–V70 și Y144/145, care modifică forma proteinei Spike și ar putea ajuta la „păcălirea” unor anticorpi.

Unde a fost găsită B.1.1.7

Varianta a fost descoperită pentru prima oară în Regatul Unit în luna decembrie 2020, iar unele analize ar fi găsit-o chiar din data de 20 septembrie, potrivit The New York Times.

B.1.1.7 a fost găsită între timp în peste 80 de țări, printre care și România. Varianta a fost confirmată pentru prima oară în SUA în luna ianuarie, iar între timp a ajuns în cel puțin 39 de state americane. Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC) din SUA a avertizat că B.1.1.7 ar putea deveni sursa dominantă de infecții în SUA până în luna martie.

Descendența B.1.351

O variantă cunoscută drept 20H/501Y.V2, din descendența B.1.351 de coronavirusuri, a fost identificată inițial în Africa de Sud, în decembrie 2020.

Cercetătorii sunt îngrijorați pentru că studiile clinice au arătat că vaccinurile oferă mai puțină protecție împotriva B.1.351, în comparație cu alte variante. Oamenii care se recuperează în urma infectării cu alte variante nu ar mai fi capabili să se protejeze împotriva B.1.351 pentru că anticorpii nu se vor atașa în mod eficient de virus.

Mutații cheie ale descendenței B.1.351

Mutațiile în apropiere de vârful proteinei Spike includ:

  • N501Y, care ajută virusul să se atașeze mai bine de celule umane. Această mutație apare și în descendențele B.1.1.7 și P.1;
  • K417N, care ajută virusul să se atașeze mai bine de celule umane;
  • E484K, care ar putea ajuta virusul să scape de anumite tipuri de anticorpi.

Unde a fost descoperită B.1.351

Varianta s-a răspândit din Africa de Sud în țările învecinate și a fost detectată în SUA în luna ianuarie. De atunci, B.1.351 s-a răspândit în cel puțin 24 de țări.

Descendența P.1

O variantă cunoscută drept 20J/501Y.V3 provine din descendența P.1, o ramură a descendenței mai mari B.1.1.28.

Varianta a fost raportată inițial în Japonia, la patru oameni care s-au infectat cu P.1 în timpul unei călătorii în Brazilia. Descendența a apărut la sfârșitul lui 2020 în Manaus, cel mai mare oraș din regiunea amazoniană a Braziliei. Varianta a devenit rapid predominantă acolo și în alte orașe sud-americane.

P.1 este o rudă apropiată a descendenței B.1.351 și conține unele dintre aceleași mutații ale proteinei Spike. Varianta ar putea fi capabilă să treacă de imunitatea dezvoltată în urma infectării cu alte variante.

Mutații cheie ale P.1

Mutațiile cheie din proteina Spike sunt similare cu cele din descendența B.1.351, deși au apărut în mod independent.

  • N501Y, care ajută virusul să se atașeze mai bine de celule umane. Această mutație apare și în descendențele B.1.1.7 și B.1.351;
  • K417T, care este la fel ca mutația K417N din descendența B.1.351;
  • E484K, care ar putea ajuta virusul să scape de anumiți anticorpi.

P.1 a fost descoperită în decembrie și a ajuns în SUA în ianuarie, însă ar fi intrat în circulație încă din luna octombrie în Manaus, Brazilia. Acum s-a răspândit în mai multe țări, fiind detectată în două state americane, Minnesota și Oklahoma.

Mutații îngrijorătoare ale coronavirusului

Mutațiile individuale ar putea face coronavirusul mai contagios sau l-ar putea ajuta să scape de anticorpi.

Mutația D614G a proteinei Spike

Mutația D614G a apărut în estul Chinei la începutul pandemiei și apoi s-a răspândit în toată lumea, eliminând alte coronavirusuri care nu conțineau mutația.

Mutația D614G ar face coronavirusul mai contagios, însă nu pare să producă forme mai severe de boală sau să diminueze eficiența vaccinurilor. Mutația D614G este foarte răspândită.

Mutația N501Y a proteinei Spike

Mutația N501Y a apărut în mod idependent în mai multe variante ale coronavirusului, inclusiv B.1.1.7, B.1.351 și P.1. Mutația este situată în apropiere de vârful proteinei Spike, acolo unde pare să schimbe forma proteinei astfel încât să se atașeze mai ușor de celule umane.

Mutația E484K a proteinei Spike

Mutația E484K a apărut în mod independent în mai multe descendențe, inclusiv B.1.351 și P.1. Oamenii de știință sunt îngrijorțai că mutația a fost descoperită recent în mostre de B.1.1.7 din Marea Britanie. Mutația apare în vârful proteinei Spike, acolo unde modifica forma proteinei. Această schimbare poate ajuta la păcălirea unor tipuri de anticorpi.

E484K a fost descoperită în Brazilia, Marea Britanie, SUA, Canada și Argentina.

Mutația L452R a proteinei Spike

Mutația L452R nu este comună în SUA, însă s-a răspândit recent în California, în special în zona Los Angeles. Mutația apare în mai multe descendențe, fiind observată pentru prima oară în Danemarca în luna martie 2020. Este posibil ca mutația L452R să ofere un avantaj virusului la răspândirea la alte variante, însă studiile sunt încă în desfășurare. În jur de 45% dintre mostrele actuale din California prezintă această mutație.

Mutația Q677 a proteinei Spike

Mutația Q677 a apărut în cel puțin șapte descendențe ale coronavirusului care se răspândesc în SUA, însă nu este clar dacă mutația face variantele mai contagioase.

În unele descendențe mutația era Q677P, acolo unde aminoacidul 677 al proteinei Spike s-a schimbat din glutamină (Q) în prolină (P). În alte descendențe, a fost vorba despre Q677H, unde același aminoacid s-a schimbat în histidină (H). Locul în care apare mutația sugerează că ar putea ajuta coronavirusul să infecteze mai ușor celulele umane.

Mutația Q677 a fost descoperit în statele New Mexico și Louisiana la sfârșitul anului 2020. Se pare că mutația s-a răspândit prin SUA, însă țara nu desfășoară suficient de mult secvențieri pentru a determina răspândirea completă.

Mutația a apărut în mod independent și în alte țări.

Alte variante ale coronavirusului

Varianta CAL.20C a fost descoperită în California, la sfârșitul lui 2020. Varianta cuprinde descendențele B.1.427 și B.1.429 și conține mutația L452R. Însă, nu este clar dacă este mai contagioasă. Până în februarie, varianta a fost găsită în peste jumătate dintre mostrele testate în Los Angeles.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Noi dovezi sugerează că varianta britanică a coronavirusului este până la 70% mai mortală

O nouă variantă a coronavirusului, denumită „tulpina Columbus”, a evoluat în Statele Unite

Primele rezultate sugerează că vaccinul de la Pfizer va funcționa împotriva mutațiilor coronavirusului

COVID-19 infectează celule cheie ale creierului, iar asta poate duce la moartea neuronilor

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship